Frica de toamnă

Ceață blestemată și tăcere
roata lumii se-nvârte invers
suspendate vise caută himere
toamna mă privește cu-n surâs pervers

Strigă așteptarea morților frumoase
niciun gând nu curge-n albiile lui
e-ntuneric ziua și se-aprind în oase
frunzele căzute pradă timpului

Se-ncuie uitarea în copacul putred
de unde în gânduri repede-au plecat
nu mai are nimeni azi mustrări de cuget
e obișnuința de-a cădea-n păcat

Un bilet de-adio prins pe buza lunii
a uitat să scrie, de căderi grăbită
se coboară giulgiul peste spaima lumii
lovită de brumă tremur-o iubită

Vor veni la noapte lunile de sare
se-aprind felinare triste prin copaci
nu te teme iarăși, sunt gutui amare
pe care-n lumină poți să le prefaci

Ceața din retină poți s-o ningi cu vise
și prin ipoteze poți fugi din rai
umbrele-nserării strânse-n paraclise
îți vor fi probabil ultimul alai

Căci la nunta toamnei nu vine oricine
invitații veștezi s-or ascunde-n glugi
vor cânta orchestre din zidiri străine
mai e timp, iubito, din tine să fugi

Să mă iei de mână, mi-e frică de toamnă
și prin dezacorduri să mă scoți din veac
și să-mi spui adio, dimineața, doamnă
pentru boala noastră nu există leac

Brumele să cadă ca o desfătare
la tine în suflet n-o să-mi fie frig
să rămână toamna doar o întâmplare
în care ecoul n-am știut să-l strig

Să ridice ceața zorile din Marte
coborând prin mine dintr-un timp proscris
zbaterile nopții sunt scenarii moarte
pe care tristețea-n gândul ei le-a scris

O să vină seara să ne cheme-n casă
unde ard albastre lemnele pe foc
o să fii, desigur, tu cea mai frumoasă
și în altă viață singurul noroc

Să nu uiți adresa inimii amare
și să-mi spui adio, la plecare, doamnă
când s-or stinge-n vaier lunile de sare
să mă iei de mână, mi-e frică de toamnă



9 octombrie 2016