Liniștea s-a ascuns în hăuri de fum,
n-o mai găsesc oriunde m-aș duce,
magia-i sfârșită de-acum,
la capătul liniei păsări de pradă fac cruce.
Undeva, în alt timp, plouă cu secunde
scăpate de ceasul iubirii din clonț.
Mă întreb uneori: oare pe unde
îmi va sfâșia existența alt glonț?
Nu-mi mai ești, nu-ți mai sunt lumină,
nu ne mai suntem avatarul suprem,
ți-e dorul străin, mi-e iubirea străină
și-mi trece peste suflet un tren.
Sedusă de chemarea măștilor gri,
prin noaptea polară ca o lacrimă treci,
dar în viața promisă nicicând n-ai să vii,
c-ai ales fără mine din tine să pleci.
29 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu