Cel ce-a plecat, cel ce-a rămas

Cei ce pleacă n-au mustrări de conștiință;

nu-i dor plecările, simt o mare eliberare.

Nici măcar nu le pasă

de cel ce-a fost călcat în picioare.

Cel ce rămâne e pierdut în neant,

 balon de săpun fără aer,

îl dor necunoscutele închisori ale inimii

uitate în vaier.

Uneori, viața-i o farsă absurdă

și cei ce-au plecat fără veste

ar vrea, imaculați, 

să se-ntoarcă-n poveste

să umple golul care s-a tot lărgit

cu aceleași vise părăsite curând,

de parcă n-ar fi plecat niciodată,

 șarpe prin suflet curgând.

Dar, în cel ce-a rămas,

rănile au săpat nopți adânci,

 sufletul abia-și mai târăște văzduhul

printre stânci.

Magia nu e posibilă printre trădări

de hidră.

Nu poți redeveni înger

când te-amesteci cu nisipul din clepsidră.

Cel care-a plecat de parcă n-ar fi fost,

n-are dreptul să se mai întoarcă,

fiindcă-a ucis premeditat

toate amintirile de pe arcă .

Cel ce-a rămas răpus de dureri neștiute 

într-o lacrimă spulberată de vânt, 

va rătăci ca o umbră pe marea

strivită în gând.

14-15 februarie 2016