Am fost cândva un fel de om

N-am să mă vindec niciodată de iubire,
Și nici de poezie n-am să pot,
De pleci de-aici să-mi dai de știre,
Să-mi scot argintul din privire,
Să nu te nemuresc de tot.

E poate-un semn de neuitare
Că sunt prizonier în vers.
Eu îmi sunt munte, tu-mi ești mare,
Și printre destrămări de sare,
Nu știi în care sens s-a mers.

Dar voi rămâne pe o rază,
Să luminez prin umbre dorul,
Și-n toate nopțile de groază,
Vei regăsi în tine-o oază,
De unde-n neguri ți-ai luat zborul.

Va flutura prin sânge o batistă
Pe care-a curs o lacrimă albastră,
Și, într-o conjunctură tristă,
Am fost și eu trecut pe-o listă
Un fel de abur pe fereastră.

Dar dincolo de orice abandon,
În seara ultimilor rugi,
Încă aud la telefon,
C-am fost cândva un fel de om
De care de-un mileniu fugi...


4 februarie 2016