Eram poate prea mic să fiu sentimental,
Îmi plesneau genunchii de cal oriental.
Ieşiți la promenadă din nesfârşirile mele,
Pomii ninşi se scuturau de umbrele.
Fetele îmi păreau metafore nedefinite,
Arcul din mine trăgea săgeţi infinite.
Ținta eram tot eu, aşa m-am născut,
Paharul a fost plin de la început.
N-auzisem de întâmplările de Dragobete,
(Turbau fetele în straie cochete
Căutându-şi ursitul sub perne)
N-aveam timp sau nu credeam în baliverne
Acel timp era nerăbdător şi grăbit,
Cărările mă alergau, eram neobosit.
Nu mă dau nici acum la o parte de treci
Peste trupul meu de zăpadă când pleci
Să izgonești ielele ascunse-n oglindă,
Iluzia ca pecinginea să se-ntindă.
Să ari prin mine timpul ca un plug
S-aprinzi în inimă un ultim rug
În care ard de patimi și fiara înrobită
Și antiprimăvara, și ochii tăi, iubito...
23 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu