Din ce parte a inimii vii?

N-o să ne mai vedem niciodată
și n-o să ne mai privim ca atunci
când am căzut prizonier tristeții
din ochii tăi albaștri și adânci

Nu-mi mai fac vise, visele dor.
M-or întreba copacii postum:
de unde vii ca o fantomă
și unde-i femeia de rouă și fum?

N-am să le răspund, ei știu răspunsul
ascuns în frunza-pandativ;
e o poveste de iubire tristă
în care am murit definitiv.

O să mă strige înserarea rătăcită 
la marginea orașului gri:
ce cauți pe-aicea, străine?
din ce parte a inimii vii?

N-am să-i răspund, ea știe răspunsul,
și plouă și ninge și-i vară și-i frig.
N-o să ne mai vedem niciodată
chiar dacă prin somn te mai strig.

N-o să mai fie nimic ca atunci
când din colții deznădejdii de fier
te-am smuls cu iubire și spaimă
să-mi fii floarea neuitată de ger.

M-ai jucat la ruleta rusească
ca pe-un ultim și tragic actor,
dar nimeni nu va știi să iubească
cum te-am iubit întâmplător.


5 februarie 2016