luni, 15 februarie 2016

Elegia risipei

Toată viața mea a fost o risipă. 
Un gol absolut
pe care am încercat să-l umplu cu vise
inventate de un înger decăzut


N-am apreciat niciodată nimic
tot căutându-mă prin lumi nevăzute
N-am ajuns la destinație
rătăcit pe infernalele rute

Se sting, uneori, luminile negre
legănate de candele-n vânt
și parcă umbra mea mă însoțește
ca un rob pe pământ 

Atunci aș vrea în suflet
să-mi intru
și toată noaptea polară
cu tine s-o umplu


15 februarie 2016


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu