Deasupra mării este casa noastră

Deasupra mării clandestine
flori roșii și albastre cresc,
tot golul s-a umplut cu tine,
m-ai recompus din vechi ruine
și pentru toate-ți mulțumesc.

Prin treptele de marmură subțire
trec pești de-argint spre idealul lor,
luna nu e o amintire,
ne dă adeseori de știre
că luminează-n noi un dor.

În brațe-ar vrea ca să ne-adune
ca-ntr-un poem fără final,
noi suntem capătul de lume,
povestea noastră nu se spune
decât nisipului carnal.

Se-aprind luminile cerești,
suntem ființa unică-n halou,
ne-așteaptă ani dumnezeiești,
în mine de-un mileniu ești
umbră supremă și ecou.

Deasupra mării este casa noastră
și cerului de vară te cerșesc,
eu sunt albastru, tu-albastră,
îți scriu poeme pe fereastră,
și mă iubești și te iubesc...


6 februarie 2016