N-ai vrut să fii cer decât o clipă
cât te-ai oglindit în ochii mei de chihlimbar
în care s-a amestecat văzduhul
cu gustul tău dulce-amar
Ai vrut să fii cer doar când te-ai pierdut printre cuvinte
iar iluziile te strigau cu nume de împrumut
îți crescuseră aripi de înger
dar deodată nu le-ai mai vrut
Încă ți se mai văd pașii prin Calea Lactee.
Undeva înspre inimă e un drum
pe care trec uneori în caleașca de lacrimi
trasă de caii de fum
Nu mă vede nimeni, toți ochii sunt morți...
Și prin gânduri răpuse de ger
încă mai caut albastrul care
a refuzat să-mi fie cer
25 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu