Mi-ai intrat desculță în suflet.
N-aveai decât o rochie de rouă.
Ai așezat-o pe spătarul inimii,
să nu se șifoneze,
și mi-ai rupt existența în două.
Te-am privit cu ochii larg deschiși,
mă sfâșiase așteptarea,
s-a prăbușit în mine tot albastrul
ascultându-ți chemarea.
Era o vară caldă, se copseseră cireșele
și se mutaseră în trupul tău fremătând.
Am încuiat cu-n lacăt tristețile
și mi-am luat viețile viitoare la rând.
N-aș fi vrut să mă trezesc vreodată
din magie.
Eram atât de fericit în vis
dar te bântuia o stafie
venită pe sens interzis.
Atunci ți-ai încălțat pantofii roșii,
cu două numere mai mari,
și-ai călcat în picioare
ochii mei dintr-odată amari.
Și totuși
mă bântuie noaptea aceea de vară
când mi-ai intrat desculță în suflet,
iar sufletul meu cânta la chitară.
Pe spătarul inimii prinsă în pioneze,
încă e rochia aceea de rouă,
așezată cu prefăcută grijă,
să nu se șifoneze.
Dar timpul a rupt-o în două.
17 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu