Timpul a murit între noi. S-a amestecat cu țărâna.
În depărtare ecoul ne face cu mâna.
Nu mai e nicio cale de acces prin secundă,
Nu-i nicio intrare secretă pe unde un înger-copil ar putea să pătrundă
Să strige: Ia-ți orele oarbe
Și fugi în inima ei! Nu vezi întunericul cum te soarbe?
Toate tristețile lumii de-atâtea ori te-au pătruns
Ai murit de o mie de ori, nu ți-a fost de ajuns?
Văzduhul prin care pluteam s-a sinucis.
Macii au fugit unul câte unul căutând paradisul promis.
N-au mai rămas decât păsări de pradă, prada plângând.
E prea târziu să resetăm timpul sau e prea curând?
Cocori ostracizați transportă-n suflet scânduri
Și vântu-mi amestecă cenușa din gânduri...
18 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu