Zăpezile s-au scurs în cerul stins
n-au mai căzut pe umerii tăi goi
numai la mine-n suflet a tot nins
cu disperarea nopților în doi
Se-amână pentr-o viață absolută
plăcerea de-a fi frig pe cord deschis
și din povestea noastră neștiută
luminile în umbre s-au închis
Și totuși e prea multă iarnă oarbă
și nu se văd luminile în burg
doar amintirea vine să mă soarbă
de câte ori pe străzi pierdute curg
ca mierea deșirată din privire
unde iertările s-au tot zdrobit
ce tristă e povestea de iubire
în care unul singur a iubit
Uitarea nesfârșită masacrează visul
zadarnic golu-i străbătut de-o lună
ninsoarea nu mai umple paradisul
iubirea-n altă viață se amână
14 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu