Ora inexactă a iubirii

Nu trebuie să îmbrățișez luna 

ca să-ți simt inima bătând.

Nu trebuie să te caut prin Calea Lactee

să iau planetele înc-o dată la rând.

N-am nevoie de telescop; 

mă uit prin mine și văd

cum supraviețuiești iubirii mele, 

ca un vânt măturat de praful din stele.

Ești chiar aici, străino, 

în trupul meu de piatră

și-mi strivești timpul nevăzut

din care amintirea mă latră.

Îmi sorbi aerul cu nepăsare

și mă-ngropi în vise amare.

Să te văd, să-ți simt lipsa, 

nu trebuie să mai merg nicăieri.

Ești aici, o candelă-n vânt 

bătută într-un cui ruginit,

de ziua de ieri. 

Din suflet curge înserarea, 
dar, 
niciodată,

nimic nu mai poate fi cum a fost

în lumea cealaltă.

Chiar dacă, 
într-o altă viață întâmplătoare,

pradă uimirii,

o să-mi auzi inima bătând

ora inexactă a iubirii.

26 februarie 2016