De voi pieri curând

De voi pieri din avatar curând, 
ucis de nevăzute destrămări,
pământul țării îmi va fi mormânt
și, poate, și lumina, uneori

C-am fost pe lume tragică poveste, 
m-am răstignit ca Patria pe hărți,
dar tot ce-a fost, azi nu mai este,
și totuși căutați-mă în cărți

Din textele ce-n înserări postume
vor completa călătoria-n stea,
vor țese îngerii cutume
să poată să bea apă Țara mea

Și-i cer iertare că nu am făcut
mai mult decât stă scris în calendare,
ca leu-n cușcă m-am zbătut
să pot muri în România Mare

Ce vremuri ticăloase mi-au cuprins
în colții nemiloși biografia!
voi arde pe un rug nestins
și chiar de pier, rămâne România

Noi suntem trecători pe-această lume
în care atât de nefiresc se moare,
vom fi doar candele în hume,
bieți muritori deplânși de muritoare


Pe cei ce v-am iubit fără condiții,
vă las iubirea mea zălog, 
s-o împărțiți, dacă doriți, cu sfinții,
că n-am ieșit pe brânci din Decalog  

Dar nu a fost de-ajuns pesemne
să-i mulțumesc pe toți cu-adevărat,
și asta s-ar putea să însemne
că am căzut ca vulturu-n păcat

Le cer iertare celor cu pretenții
că n-am putut să fiu ca ei,
și-n loc de necredință și de lecții
m-am aruncat din primul rând la lei

Nu am știut urî și nici n-am vrut,
în suflet n-a fost loc pentru otravă,
iubirea-i singurul meu scut
să nu mă prindă boala aceea gravă

Un om am fost, se pare că-i puțin,
c-o existență pururi suferindă,
dar pentru mine astăzi nu-i un chin
să mă privesc în cioburi de oglindă

Himerelor de foc, înrobitoare,
n-am să vă las cenușa mea,
nu ne-om vedea în viața viitoare
că timpu-n loc nu a știut să stea

Veți locui în gândul sincer
având în față viața de apoi,
iar eu, repudiat de stranii îngeri,
sub piatra funerară, în noroi,

voi încuia cu fluturi o fereastră,
o ultimă sfidare a luminii,
n-am loc de zei în nemurirea voastră,
vor crește peste mine mărăcinii

Dar, dacă totuși voi scăpa cumva
de virusul ce a cuprins pământul,
vei înțelege, draga mea,
că suntem frunze ce le bate vântul...

26-27 martie 2020