Visam război, acum mă lupt cu tine,
ai arme despre care n-am știut,
eu am murit la Termopile
dar, vai, pe tine nici nu te-a durut
Nicio speranță nu mai crește-n muguri,
pe scutul meu s-a-ntins un curcubeu,
fă bine și aprinde niște ruguri
din vreascurile sufletului meu
Rămâi ce-ai fost, o ninsă orhidee
ce a-nflorit într-un surâs nedrept,
când ai să treci prin timpul meu, femeie,
s-aduni cenușa și s-o strângi la piept
Și s-o împrăștii-n cele patru zări,
să redevin nisip vegheat de mare
pe care calcă uneori
un înger izgonit din întâmplare...
11 ianuarie 1992/5 martie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu