Pașii luminii sunt umezi,
roua înmoaie ochii iubitei departe,
încercând să grăbească ritmul
inima de trup se desparte
Privirea aleargă după un chip
care nu se schimbă la întâmplare,
neputința roade sufletul adânc
spectrul își înmoaie culorile-n mare
Lumina dusă într-o dungă se întoarce,
o să fac infarct de atâta depărtare,
nemirându-mă schimb ipoteza potrivit căreia
sentimentele sunt stări în mișcare
13 ianuarie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu