REPETABILA IARNĂ

Iarăși iarnă. Anul trecut nu te știam,
anul ăsta nu pot să te mai știu.
Ninge. Ninge la fel. 
Încearcă să înțelegi ceva dacă poți,
încearcă să mă înțelegi dacă poți

Iarnă. Iarăși iarnă.
Aceleași ninsori repetabile.
Pe unde oare fruntea mea arsă,
gândurile mele neînțelese
vor lăcrima fulgii?
Unde oare voi găsi ceea ce
nu știu cinele meu mă împinge să caut?
Pe unde oare inima mea se va ninge?

Iarnă. Iarăși iarnă.
Cristofor Columb, permanenta chemare din noi,
fuga după ceva care găsit
se transformă în altceva,
navighează încontinuu
Unde oare-i popasul?
Unde oare-i popasul pentru ochiul
neliniștit de înflorire și moarte
Porturile s-au desființat,
văzutul e întotdeauna mai departe.

Iarnă. Iarăși iarnă.
Tot așa ningea. Te știam.
O secundă cât un fulg m-am oprit
Credeam că mă ninge în portul știut,
căutatul văzut-nevăzut.
Ningea între noi. Aproape. 
Chiar pe inima din palmă
Numai ochiul meu, răzvrătitul,
mânat de Cristofor Columb,
fiecarele din noi,
se ningea înspre porturi departe

Ninge. Iarăși ninge. Pas după pas 
fulgii fierbinți sângerează în urmă;
strânși laolaltă încearcă să nu moară
Dinspre cer înspre mare
Cristoforul lor Columb îi mână încontinuu;
inutil demers spre salvare...

25 noiembrie 1992
poezie înregistrată