Nu mă mai strigi și nu mă mai cerșești,
în somnul tău n-am loc de alte vise,
prin geamurile inimii închise
îmi cad din sânge crini dumnezeiești
Și mor de sete până la apus
dacă nu vine niciun semn din Marte,
de nemurire glonțul ne desparte,
în rest rămâne cum ți-am spus
în seara aceea dintr-o altă eră,
când înfloreau copacii sub sărut,
e seara-n care demonii au tăcut
și-ai devenit o tristă pasageră
La margine de curcubeu
nu mă mai strigi și nu mă mai cerșești,
te-ai reîntors în cartea de povești
pe care o citește Dumnezeu...
26 august 1992/14 martie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu