Desculț până la capătul lumii

Nu știi când se deschide-n timp o ușă
dinspre viața monotonă spre fericire,
pieptul ți se umple de aer proaspăt;
-Bine ai venit, iubire!

Mâinile-ți devin aripi, 
zborul e starea de a fi,
n-ai vrea să mai înveți niciodată 
să mergi către ultima zi

Mirajul, ca un vârtej te îmbrățișează;
”-Zbori, îngere!”, îți strigă fluturii,
nu știi niciodată când se închide
ușa aceea deschisă-n amiază

Zadarnic vei încerca să o redeschizi, 
de atâta sperjur 
îngheață drumurile ninse,
zadarnic 
amintirile stau cu mâinile întinse

Știi bine că ea ți-a tăiat aripile,
cu mâinile tale dorind să se-nchine,
și nu  va coborî niciodată de pe cruce 
până la tine

Nu știi niciodată când se deschide
fereastra timpului spre fericire,
dar vei găsi un milion de pretexte
să renunți la marea iubire

Zadarnic lăcrimezi privind
zborul păsărilor evadate din stoluri,
vei merge desculț până la capătul lumii
pe cărarea presărată cu cioburi...

31 martie 2020