Zvâcnești încontinuu-
n-ai aripi, te zbați incomodă,
dăruiești lacrimi,
surâsuri, patimi, alinare.
Inimă a mea ești singura corabie
văduvită de mare
Ești un copac fără nume,
înspre cer prin retină îmi crești,
amare îți sunt uneori roadele,
ești un copac mai mare ca soarele.
Cerșești și crești
printre ninsori dumnezeiești
până te consumă izvoarele...
20 decembrie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu