De-atâta dor întreaga primăvară
ce-n ochiul meu s-a răstignit,
are aroma păsării amară
ce s-a întors din infinit
De-atâta dor mă doare dimineața
ce plânge-n rouă răscolind ființa,
un joc al umbrelor ne este viața
când se încuie-n noi lumina
De-atâta dor se îneacă marea,
pe scări de fum coboară îngeri,
atât de tare doare depărtarea
că-n toate visurile sângeri
De-atâta dor se scurge înserarea
pe lângă pasărea ce zboară-n nord,
de-atâta dor mă doare așteptarea
și simt că am să fac atac de cord...
24 ianuarie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu