Ar plânge azi Bălcescu printre felinare

Să străbatem istoria ca viteazul Mihai

ce-a trecut ca vântul prin oastea turcească

suntem un petec sihastru de rai

iar Casa Maicii Lui e Țara Românească

Să răspundem la apelul lumii prezent

că ducem veacuri de trudă în spate

oprimați, condamnați pe nedrept

să uităm de vânzarea de frate

Acesta-i prilejul, nu o cauză nouă

haideți cu toții la lupta cea mare

Dacia Felix e ruptă în două

ne cară  străbunii-n spinare

Cu sabia-n mână în trupuri de cai

înfruntau prin mlaștini dușmanii

și Mircea și Vlad și Ștefan și Mihai

au înecat în sânge sultanii 

Și am ajuns până aici pe o arcă

purtată prin apele negre, adânci

misiunea noastră e sacră :

să ridicăm neamul de prunci

Să-i redăm țăranului demnitatea

de-a fi pe-o bucată de humă stăpân

să-i învățăm pe toți libertatea

și mândria de-a fi pe lume român

Să nu pregetăm să ne punem steagul

din inimi pe catargul de lemn

Banatul, Moldova  și-Ardealul

să-nfrunte veacul acesta nedemn

ce ne-a condamnat fără milă

la granițe sângeroase între noi

să rupem blestemul de țară umilă

lupul dacilor aleargă prin noi

Și îngerii răspândiți în Carpați,

corifeii acestui pământ,

trezesc milioane de frați

în orice român doarme-un sfânt  ...

Așa grăit-a Bălcescu și neamul

l-a urmat de doruri aprins

a deschis istoriei geamul

dar lumina lui la Palermo s-a stins

În groapa săracilor a fost azvârlit 

ca un înger înghițit de înserările sumbre

Omul cu suflet de aur și ochi de granit

răpit din lumină de fatidice umbre

A murit singur ca toți românii

ce-și asumă destinul acestui popor

îl mai amintesc în pomelnice unii

dar mie de dânsul și astăzi mi-e dor

C-a fost un sfânt, dar nu sunt calendare

să-ncapă  acest profil de luptător valah

ar plânge azi Bălcescu printre felinare

că România-i pulbere și praf... 

24 august 2014