duminică, 28 decembrie 2014

Elegia calului de lemn

Mi-am trecut viaţa printr-o felie de pâine
Cum strecoară ocnaşii spirtul zilei de mâine
N-au rămas prea multe gunoaie ,rebuturi
Nu sunt morminte de care ai vrea să te scuturi
Am fost demn ,am trăit cu suflet românesc
N-am dat cu râtul în teică porcesc
N-am făcut victime colaterale
N-am fost un om de două parale
Am strigat când alţii aveau nevoie de ajutor
Am tăcut când m-au biciuit cozile de topor
N-am dat înapoi renunţând la principii
N-am băut ,n-am fumat,n-am avut alte vicii
Am cărat în spinare destinul celor desculţi
Plânsul lor l-am ascuns în lacrimile mele prin munţi
Am fost în fruntea Mişcării Naţionale
Când idealurile o luaseră aiurea la vale
Tovarăşii de drum au înfipt în mine cuţitele lor
Am mers sângerând înainte ,singur împotriva tuturor
În urma mea fluviul îşi adună apele,creşte
Merg înainte,Dumnezeu mă călăuzeşte
Nu regret nimic, aşa mi-a fost scris
S-o iau pe jos prin Iad spre Paradis
Dacă a mai rămas în viaţa asta ceva de făcut
Mâine dimineaţă o iau de la început
Voi trage clopotele la Putna,la Dealu,la Râmeţi
E atât văzduh în mine că-mi trebuie şapte vieţi
Să-l scot pe tot afară,să redescoperim
Că printre atâtea umbre noi încă mai trăim
Pentru copiii noştri născuţi între cetăţi
Vegheaţi de dacii liberi străjerii fără porţi
Pe drumul plin de spaime ce vine din trecut
Paharul umilinţei l-am spart nu l-am băut
O să mă întorc în codru pe calul meu de lemn
Curaj ,bătrâne lup,e timpul să mori demn 
1martie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu