De fapt, îngerii cântă

Eram la revolutie, în 25 decembrie 1989

Gloanţele în urma mea se zbenguiau

Mă strângea copca

Înghetaseră iluziile

Era un cer fumuriu

Pe care mărşăluiau oamenii fumurii

Ieşiţi din fabrici de chibrituri

Scăpărau

Eu cine eram ?

Soldatul necunoscut

Jucând într-o dramă

Roluri secundare

Pe vârful picioarelor

Păşeam cu atenţie

Să nu trezesc îngerii

Să mă zboare

Şi din secvenţele episodice

Jucam cu frică începutul

Dar pipăindu-mi sentimentele

Am trezit indiferenţa

Am mângaiat Kalaşnikovul A.P 0396

Si făcându-mi vânt cu pleoapele am zis;

E o chestiune de onoare

Si o sa rezolvam între noi si frica asta

Eram la revolutie

Era seară

Îmi coseam amintirile în veston

Să nu mi le fure careva

Vreun  nenorocit din plutonul de executie

Am scăpat câteva pe jos

Printre bocancii camarazilor

Le-am ridicat cu demnitate

Le-am şters de praf

De mic am fost sclavul onoarei.

Dintr-o dată un cârd de gloanţe

S-a năpustit  din ecranul televizorului

Ceauşescu a fost împuşcat

Ca un câine

Aveam 18 ani

Şi am învăţat ce este onoarea

De la bătrânul preşedinte

Înveşmântat în gloanţe

Pe stăzile oraşului

Plângeau îngerii.Era Crăciunul

La Televiziunea Romana libera s-a facut o ultimă precizare:

De fapt îngerii cântă!