Poetul a rămas astăzi singur
Să lupte pe cont propriu împotriva societății care vrea
Să desființeze ideea de popor român-
De popor român propriul său stăpân
Ieri Poetul nu era singur dar era singular
Striga pe străzile Sarmizegetusei:
Nu e bine așa...O să prăbușim
Ideea posibilului cel mai bun destin
Prin gazetele principalelor dave
Rămas singur
Ca o firimitură de pâine în stuful mustății
Unui Mihăilă Cofar călcat în picioare de ungur
Strigă din când în când:
Ave, Poporule Român! Nemuritorule, Ave!
Veniți lângă mine, tovarăși!
Plesnește lumina în muguri,
Zamolxe în peștera sa transilvană
Cercetează stelele care vestesc iarăși și iarăși
Musafiri nepoftiți, peste-o eternitate, pe la anul o mie
Poftind decebala, îmbelșugatu-ne-a glie,
Sălbatici maghiari care-și zic zi de zi unguri
Veniți lângă mine, tovarăși!
Ne paște robia nesfârșitului somn,
A migrat pălămida-n neștire prin cetățile noastre,
Veniți lângă mine dacilor domni
Să arăm ogoarele Daciei Felix-e nevoie de grâne și castre,
Ne e Patria răstignită de imperii și-n somn
Corbi croncănind cară în gheare lut
Pentru o nouă invazie peste Danubiu
Apollodor a murit demult la Damasc
La marginea marelui fluviu
Lângă piciorul tăcut
Veghează umbra părintelui Traian
Rezemată în spadă și scut
Jertfindu-se benevol zeilor de odinioară
Rămas singur
Poetul rătăcește prin dave
Ca o firimitură de pâine în stuful mustății
Unui Mihăilă Cofar cu privirea amară
Răstignit în piața centrală și călcat în picioare de unguri
Strigând încontinuu:
Ave, Poporule Român! Nemuritorule, Ave!
10 noiembrie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu