Țara ultimilor bărbați

Dintre Carpaţi şi Pontul Euxin

Bărbaţii au emigrat câte puţin

Istoria prezentului barbară

I-a transformat în vite de povară

Şi defilează în ritmuri indecente

Pe muzica manelelor recente

Se duc trădându-şi simfonia

Golesc de seve toată România

Se întorc plecaţi din când în când

Dar patria le-a dispărut din gând

Repere nu mai au şi rătăcesc confuz

 În cercul puiului uitat de sturz

Se războiesc cu palide himere

Doar Dunărea-i îmbie la tăcere

Îşi amintesc pădurile de pini

Străinii tei, ca ei străini

Ninsorile de păsări cântătoare

Dorul nedefinit apasă, doare

E parcă prea frumos printre miresme

Hotarul încă poate să însemne

Un brad bătut în cuie pe o poartă

Mireasa mai respiră, nu e moartă.

Lipsesc bărbaţii, s-au predat de vii

Nici umbre nu mai au, sunt doar stafii

Întreaga Românie-i rai de umbre

Mireasa se trezeşte, face tumbe

Şi emigrează-n munţii demni

Din ţara limbilor de lemn

Se ascunde în veşnicia brazilor uitaţi

Unde visează ultimii bărbaţi

Şi-ascut privirile pe gresia însoririi

L-e patria întâia povară a iubirii

N-au gloanţe, dar zidită-n munte

O dezmembrare stă să se întâmple

O lacrimă se poate-n ochi să cadă

Zăpada până-n suflet să o ardă

E sigur ziua când se-ntorc cocorii

Izvoarele se-ascund în tâmpla mării

Miresele falsează şi fac tumbe

Bărbaţii din Carpaţi nu-s nişte umbre

Nu îi urmează spaime, nici cuvinte

Ei îşi salută zilnic eroii din morminte

Îşi trag adânc durerile-n plămâni

Miresele sunt ninse. Ninşi ultimii români

Au evadat din cârciumi şi cântă lăutarii

I-acoperă un tropot, s-au reîntors barbarii

Ne calcă în copite, îi smulg miresei iia

Pe borna de hotar ce scrie România

Cu sprayuri fluorescente scriu nederanjaţi

Aceasta-i ţara lipsită de bărbaţi

Să-i sugrumăm, pericol nu ne paşte

Să condamnăm pe viaţă copilul ce se naşte

Să-i facem slugi fără simbrii şi case

Să li se scurgă dorul şi sufletul prin oase

Mireasa fuge goală şi mai speră

Că emigranţii-n munţi nu-s o himeră

De dragul nunţilor trecute vor mai izbi o dată

În codru coclotește o armată

Puiul de ulm ascunde-un tânăr cneaz

Şi orice înfrunzire e-un cântec de viteaz.

Răsună cornul întâilor stăpâni

Se trezesc lupii tineri şi urşii bătrâni

Şi-ascut săbiile pe razele lunii

Se aude-o baladă! Respiră străbunii.

9 ianuarie 2009