Tot staţi şi fredonaţi refrene
despre trecutul domnilor sublimi
dar umbra lor încă se teme
că iar o să trădaţi haini
că îi veţi da pe mâini străine
ce ţin chiar barda în gheara lor
aţi mai făcut-o şi-o ştiţi bine
cozi înrobite de topor
Când v-a făcut Mihai Unirea
că pohta voastră a pohtit
aceea era izbăvirea
acestui neam nerostuit
Şi l-aţi primit cu bucurie
la Alba lui v-aţi închinat
şi v-aţi plecat fruntea în glie
când în Moldova a intrat
Era clar zeul altui timp
pe calul alb strălucitor
venise singur din Olimp
să fie Domnul tuturor
al celor paşnici din Moldova
din Ţara Românească şi Ardeal
pe buzdugan înscrisă-i slova
că a venit c-un Ideal
pe care l-am ţinut cu toţii
în suflet bine încuiat
aşa au apărut şi patrioţii
azi îi urâţi şi e păcat
susţineţi liftele străine
ce-n jug de ulm v-au tot ţinut
copilul care creştea-n mine
cu crengi de sânger l-aţi bătut
şi i-aţi făcut ochii să plângă
când l-aţi trădat pe domnitor
blestemul ţării să v-ajungă
neîndestulat hain popor
La Turda aţi lăsat valonii
să îl ucidă pe Mihai
nu v-ar mai sta pe suflet pantalonii
şi nu aţi mai ajunge în Rai
Viteazul a căzut în tină
răpus de nepăsarea voastră
nu pentru-o cauză străină
ci pentru libertatea noastră
Şi pentru trupul lui mormânt
n-a ştiut nimeni să găsească
câmpia l-a primit plângând
şi toată glia strămoşească
Din glodul ei a apărut
străbunii îşi creşteau odorul
Domnul Mihai n-a fost pe scut
şi nu l-a însoţit poporul
pe drumul fără de lumină
că el o rază chiar era
ucis de fiara cea străină
Viteazu' a reînviat cândva
la Alba Iulia în cetate
adus de îngeri în decor
atunci când s-a făcut dreptate
pentru acest umil popor
Era o zi de iarnă surdă
ningea cu diamante reci
stăteau fantomele la pândă
să-ţi taie calea pe-unde treci
să faci din nou Unirea vie
aici unde i-ai dat un rost
Trăiască Noua Românie
striga cetatea-n care-ai fost
iubit de-ai tăi urât de unguri
Viteazule fără răgaz
am stat atâta vreme singuri
cu pielea groasă pe obraz
că mai marii merg la Dealu
însoţiţi de popi pătrunşi
tămâind sub burtă calul
şi nu pot intra pe uşi
nu de guşile imense
că intrarea-i foarte largă
ci de spaimele intense
ce prin pântec le aleargă
că-i va întreba Mihai
ce-i cu ei când ţara piere
ce se ţin de capu-i scai
rezervoarele de fiere
Unde-i este moştenirea
ce-a lăsat cu preţul vieţii
Domnul şi-a fixat privirea
pe o patrie a tristeţii
coborâtă de neghiobii
care astăzi ne conduc
până-n mina unde robii
pe lumea ailaltă se duc
prin metroul laşităţii
construit cu mare sârg
patrie a latinităţii
ai fost vândută la târg
în oricare zi o dată
noaptea chiar de două ori
cei de la Înalta Poartă
se miră că nu mai mori
că nu-i lasă Mihai Vodă
mai trăiesc cu spaima-n sânge
deşi în această odă
nu-i decât un cap ce plânge
Trupul lui l-au dat la vulturi
şi la cârdul hâd de corbi
aţi rămas biete rebuturi
în lumina-i veşnic orbi
Când v-aţi apărat vreodată
domnitorii cei viteji
spada lor însângerată
v-a ţinut o vreme treji
v-a făcut în voi să credeţi
în izbândă în destin
şi în crucea unde mergeţi
ca să mai scăpaţi de chin
Astăzi în faţa furtunii
la mormântul lui tot sap
că acolo au românii
poate singurul lor cap
Îl mai ştiţi pe Mihai Vodă?
Vi l-au omorât străinii...
Voi dormeaţi cu capu-n sobă
mânca-v-ar inima câinii...
3-4 aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu