duminică, 28 decembrie 2014

Aseară mi-a telefonat Iisus

Aseară mi-a telefonat Iisus
dar eu nu prea aveam minute,
noroc că a sunat pe ultrascurte,
e-o simfonie acolo sus
Mi-a spus că-l doare omenirea
şi tot ce este efemer,
se miră că-n metafore nu pier
şi nu mă-ngheaţă desfrunzirea
că-i ascuţită ca un cui
înfipt în coasta Maicii Sale,
de n-aş fi îmbrăcat în zale
n-aş mai călători hai-hui
că morţii nu pot ca să plece
decât după trei zile-n chin
şi ştiu adresa din destin,
pe acolo Domnul zilnic trece
I s-a părut că-s nefiresc
printre fiinţe de carbid
care cu poftă se ucid
uitând codul dumnezeesc
Şi-a cercetat dacă e bine 
ce fac pentru românii mei
şi cum de le tot dau idei
când ei refuză să se-nchine 
Pe-alocuri chiar s-a minunat
că nu mă las în voia sorţii
că-s stavilă în crucea nopţii
şi că mă simt aiurea vinovat
că sunt ucişi atâţia fluturi
multicolori,  frumoşi şi buni,
şi eu mă lupt cu aceşti nebuni
deşi-i mai lesne să te scuturi
Cunosc eu oare tainele ce-ascund
povestea vieţii fără moarte?
căci tot ce ştiu e doar o parte,
până dincolo nu pot să pătrund
Şi nu mi-e clar de mi-a întins o nadă
în care să mă prindă mai târziu,
în mine încă arde focul viu
dar nevăzutul nu vrea să se vadă
O, Doamne-ai apelat pe firul scurt
pe cine trebuia să ţii în braţe,
nu-s negustor de fluturi şi de hoaţe,
întotdeauna am zburat abrupt
ca să izbesc în ziduri cu lumina
ascunsă pentru oameni în văzduh,
m-am tot rugat la Sfântul Duh
să nu se termine benzina
până n-ajung la tine, biet olog,
să-mi descifrezi în bobi fiinţa
nestrămutată mi-e credinţa
şi în genunchi astăzi te rog
să ierţi de ţi-am greşit câteodată,
cărările cu mine au fugit,
dar niciodată nu m-am îndoit
că lumea asta răsturnată
poţi s-o reiei de la început
cu aceeaşi primă bucurie,
vezi că există şi o Românie
cu trupul încă necrescut
Şi nu-i prea bine pe aici
e ştirbă rău gura de rai,
o clipă printre noi de stai
îţi vor da mită grupuri de arici
Dar telefonul s-a închis abrupt
deşi vorbeam printre reţele,
latră la lună haite de căţele,
cartela-n două mi s-a rupt
Şi dintr-odată mi-am părut în plus,
pescar de oameni în fiord,
simţeam că fac atac de cord
aseară când mi-a dat un bip Iisus
15 aprilie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu