E greu să iubeşti un popor orb
care merge înainte cu viteza melcului
a renunţat la propria evoluţie
pentru un tomberon de pâine mucegăită.
E greu să iubeşti un popor de slugi umile
care-şi calcă zilnic umbra în picioare
renunţând la drepturile milenare
pentru jucăriile din suburbiile Occidentului.
E greu să înţelegi poporul
care a inventat mersul racului
prin istoria contemporană
şi practică voluptos
uitarea de sine.
E foarte greu să nu-ţi iubeşti patria
mai ales când e atât de frumoasă
încât Măicuţa Domnului
a ales-o Grădină a Sa.
Păcat că aici nu mai locuieşte nimeni
nici măcar un pictor suprarealist.
Oamenii aceştia ce se târăsc ca râmele
prin supermarketuri
sunt europeni, nicidecum români.
Ordinea lucrurilor a fost inversată
parcă la început au fost românii
din banalul motiv
că Europa nu se inventase.
E greu să mai găseşti patrioţi
prin betoanele oraşelor
crescute în pieptul fiecărui trecător
cu sacoşă de plastic tricoloră.
Doar prin munţi risipiţi de urgie,
hăituiţi de istoria de două ori milenară
mai cântă câte unul din frunză
acompaniat de corul greierilor
exilaţi în propriile fiinţe.
E greu să iubeşti un popor orb
dar să-i cântăm imnuri de slavă
imnuri de demult
poate îi e dor de lumină
poate îi e dor de el însuşi.
29 aprilie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu