Când clopotele lumii se revarsă
şi când de Dumnezeu ţi-e dor
şi toată România-i arsă
de frigul viu din Labrador
şi ţi se face parcă silă
de tot ce se învârte-abstract
nu-ţi plânge ca un cuc de milă
şi nu te-nscrie la infarct
pe lista scurtă-a aşteptării
unui final instantaneu
şi nu te-ascunde-n spuma zării
gândeşte-te... Eşti totuşi leu
Ascute-ţi colţii la tocilă
şi strânge timpul negru-n fălci
şi între gheare c-o zambilă
striveşte-le acele măşti
ce te-au fixat în alte poze
în care îţi erai străin
răpus de doruri şi psihoze
amar ca frunza de pelin
alungă-n nefiinţă răul
care-ţi sugrumă-n trup fiinţa
întoarce-te curând din hăul
pe unde te-a purtat credinţa
propriei tale întâmplări
în permanenţă revăzută
te-nhaţă peştii zburători
prizonieri în marea slută
care în tine se revarsă
în fiecare zi pe fugă
când toată România-i arsă
să-ţi fii stăpân nu pui de slugă
Să nu te plângi, să fii puternic,
tu eşti un vultur în decor,
poţi fi un fluture cucernic
doar când de Dumnezeu ţi-e dor
26 iulie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu