Brațe desfrunzite spre tine întind

În fiecare seară cad mere din copaci,
le aud cum plâng pe trotuar,
țipă cocorii prin norii săraci
și-n sânge se-ntinde apusul amar

E toamnă-n suflet, se aprind dezastre,
copacilor o clipă le mai cer,
să mai înalțe vârfurile-n astre,
să nu-i atingă nopțile de ger

Plâng libelule-n fiecare spaimă
ce cade dinspre miazănoapte,
ultima vară, fără haină,
abia de se târăște mai departe

De-atâta decădere și îndoială
brațe desfrunzite spre tine întind,
poate cădem definitiv la învoială
și-n suflet pe de-a-ntregul să te-nchid


4 septembrie 2018