Tare sunt singur, Doamne, pe pământ

Nopțile de septembrie dor
din suflet și până-n străfundul ochilor
Intră în sânge prin ferestrele sparte,
cade bruma printre frunzele moarte

Durerea verii ce-n lacrimi s-a scurs
e-nchisă-n foile de parcurs
ale inimii otrăvite de vânt;
tare sunt singur, Doamne, pe pământ!

Nu mai am stele, nu mai am vise,
nicio speranță pe drumuri promise,
se-ntinde tristețea osoasă
mă-nchid în poem ca-ntr-o ultimă casă

Cheia o arunc de mine departe
printre file sfâșiate de carte
Și-ndur teroarea nopților,
și beau din apa morților...


22 septembrie 2018