Suflet de fluture

Toamna mușcă din mine ca un lup
și eu, vai, Doamne! nu sunt decât un fluture,
în fiecare zbor prin ființă mă rup
și-n mine copacii încep să se scuture

Calc pe covorul viselor ca un înger rănit
de cocorii ce strigă apusul și pleacă, 
număr secunde prin timpul finit,
și-n sângele toamnei lumina se-îneacă

E poate devreme să cadă-n decor
rugina din glasul solitarelor vânturi,
dar nimeni nu poate să-mi spună de ce-mi este dor
de fata morgana ascunsă în gânduri

Numai eu, călător prin sufletul ei luminos
ca o frunză ce refuză să moară,
mă răstignesc pe crucea omului frumos,
cuiele-n palme nu vor ști să mă doară

Doar depărtările inventate de triste meduze
sfâșie sufletul și-l aruncă în haos,
un zâmbet amar locuiește pe buze
și-n ochii iubitei e întâiul pronaos

Atunci zadarnic bat vânturi de toamnă,
nu mi-e teamă că destinu-o să-și scuture
frunzele arse, magică doamnă,
încuiată în suflet de fluture


10 septembrie 2018