Fără drept de recurs

Nu sunt decât o gară într-un câmp pustiu
prin care trec din când în când iluzii
și mi se pare că atunci sunt viu,
dar viața-i o încleștare de confuzii

Nu mi s-a dat din clipa dezrobirii
din trupul mamei, să ajung ce sunt,
o minimă pecete a iubirii
să nu mai fiu doar pulbere în vânt

Nu sunt decât un munte mai înalt
cutreierat de tandre alpiniste,
eu vin din veacul celălalt,
oglinzile reflectă chipuri triste

N-am dreptul la recurs compensatoriu,
instanțele-au decis să rătăcesc pe mare,
prin ceața ce se-ascunde-n promontoriu
nu se zărește-o barcă de salvare

Nu sunt decât un biet actor de dramă
ce joc cu voluptate propriul rol,
m-or pune stelele în ramă
când gongul vieții va suna în gol

Nu-i nicio șansă ca din atribute
să nu mă calce nemilos drezina,
și am iubit, și-am dărâmat redute,
dar m-a ucis, cu spaima ei, lumina

Și din această încleștare de confuzii
ce sfâșie sălbatic timpul viu,
tristețea se revarsă prin perfuzii
și-n gara viscolită e pustiu...


18 septembrie 2018