Te port în suflet până la sfârșit

Te port în mine, talisman de nea,
să-mi fii noroc prin odiseea tristă,
ai fost magie-n viața mea,
alerg și-acum după o stea
care se miră că există

Te port în mine ca pe-o zi de vară
cu spaima fânului cosit,
ești băutura dulce-amară,
de câte ori destinu-o să mă doară
voi coborî la minus infinit

Te port în mine ca pe o ninsoare
prin care trec înfășurat de vânt,
și toată viața întâmplătoare
e-un naufragiu pe o mare
ce caută puțin pământ

Te port în mine ca pe o icoană
la care-n fiecare zi mă-nchin,
și-ngenunchez plângând în strană,
și trupu-i o imensă rană,
că așteptarea-i cupă de venin

Te port în mine ca pe-un cântec
pe care îl ascult când plouă stins,
toți demonii se-nchid în pântec
și gândul rău aș vrea să-l spintec
să nu mă mai lovească dinadins

Te port în mine ca pe un blestem
ce-n vieți antedatate m-a ucis,
de câte ori de emigrări mă tem, 
din veacuri dispărute te rechem
să ne întrupăm aievea într-un vis

Te port în mine ca pe-un laitmotiv
al existenței nefiresc de grele,
și-n tot contextul narativ
tu ești, iubito, singurul motiv
de nu m-am transformat în praf de stele

Te port în mine ca pe un copac
ce-și crește frunzele invers,
când pleci, în lacrimi mă prefac,
și nu am nicio cale de atac,
deși de-o viață către tine-am mers

Te port în mine ca pe o magie
ești propriu-mi suflet îngropat în flori,
de ai pustiu, tu dă-mi-l mie,
și nimeni, niciodată n-o să știe,
de ce îmi zboară din priviri cocori

Te port în mine prin pierdute burguri
pe unde m-a zdrobit drezina,
și-îmbrățișez solare amurguri,
și ard în locul tău pe ruguri,
că-n noaptea vieții mele-ai fost lumina

Te port în mine și când râzi
și când din spaime noi m-alungi în zare,
și-aștept ca îngerii confuzi
să-ți ia și dreptul să acuzi,
să nu mai calci iubirea în picioare

Te port în mine și când ard 
pe-un rug de rouă și granit,
de la-începutul lumii te-am iubit, 
tu-mi ești durerea de smarald
ce-o port în suflet până la sfârșit


19 septembrie 2018