Uite cum pică frunze-ntre noi
de parc-ar bate vântul din țesuturi!
se-ntoarce toamna-n oameni goi
și plâng de spaime ascunse fluturi
Se zbat în emisferă gânduri nude
ce sperie de tot copacii,
și brumele nicicând mai crude
îngroapă-n giulgiul morții macii
La semaforul vieții, printre umbre,
culorile devin mai arămii,
au emigrat toți zeii verii-n tundre
și străzile din suflet sunt pustii
Să punem peste noi o haină groasă,
ne îndreptăm cu toții spre ghețar,
poate ne întoarcem în sfârșit acasă
și-o să ne fim, iubito, avatar
7 septembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu