Frig

De-atâta frig mi-e dor de vară,
de soarele ce m-a lovit în plex,
ca-n viața mea de-odinioară
prin care-am mers în sens invers

Aud cum scârțâie în oase un copac
tot amintindu-și drumurile lungi,
spre cerul niciodată mai opac
decât îmbrățișările de ciungi

Pe tâmple se aștern ninsori alpine,
prin sânge se-nfrățesc ghețari,
de disperarea iernii care vine
în palmele rănite cad arțari

E-așa de frig că ar putea să vină
din zarea osândită câte-un ren,
de-atâtea stalagmite prin lumină
nu mai străbate clipa niciun tren

Calea ferată a fugit în cer
să nu mai poată vara să coboare,
și mi-e pustiu de toate, și mi-e ger,
și nu mai e pe lume nicio floare

Și-atunci de unde să culeg
ce-a mai rămas din vara vieții mele?
Nu am de-ales, dar dac-ar fi s-aleg,
iubita mea, te-aș coborî din stele...


25 septembrie 2018