Un secol fără tine

Când noaptea polară te lovește în plex,
gândul, spulberat ca o cetate-n ruine,
te întreabă, rătăcind prin univers,
cum de-ai trăit un secol fără mine

Cum de-ai supraviețuit prin ape tulburi
printre rechini ce prada lor te vor,
pe-o plută croită  din palide scânduri
cum de n-ai murit, iubita mea, de dor

Cum de nu te-au înghițit dinadins
ascunzișurile nisipurilor mișcătoare,
de ce o mână prin întuneric n-ai întins
și-ai acceptat sentințe-ntâmplătoare?

Când noaptea polară mă lovește în plex,
gândul, spulberat ca o cetate-n ruine,
mă-ntreabă, rătăcind prin univers,
cum de-am trăit un secol fără tine...




11 septembrie 2018