Cocorii se îneacă-n plânsu-mi

De unde vin înveșmântate-n fum
însingurările de mine însumi,
și mă strivesc de timpul meu postum
și toți cocorii se îneacă-n plânsu-mi

Jur-împrejur se face întuneric
și taie disperarea croncănit de corb,
se-ntinde-n sânge șarpele himeric
și bâjbâi după tine ca un orb

Nu te găsesc prin ploaia din idee
și vântul mă împiedică să strig,
cred c-ai uitat și să te naști, femeie,
de teama c-o să-ți fie frig

la pieptul meu, pe unde universul
s-a încuiat printre ghețari,
e inutil și tragic tot demersul
sunt doar o umbră-n ochii tăi amari

Numai ecoul dezlegat din lesă
se mai izbește de-întâmplări,
pe scena nopții se rejoacă-o piesă
în care de-un mileniu mă omori 

Și mă întinzi pe-un catafalc de frunze,
și printre lacrimi mă privești,
și-mi colorezi plecările pe pânze
cu ochii tăi nepământești

Dar e târziu, și dor cumplit
însingurările de mine însumi,
nu sunt nici viu, nici n-am murit,
și toți cocorii se îneacă-n plânsu-mi...


21 septembrie 2018