Doar sufletul mai pâlpâie în lampă

Vine toamna, iubito, nu mai avem scăpare,
o simt cum trece prin trahee ca un glonț,
e semn de recidivă și însingurare
și sufletul se zbate strâns în bolț

Tristețile de toamnă sunt asamblări cețoase,
la nasturi mă închei cu înserări de lut,
îmi curge desfrunzirea cu patimă prin oase,
venind din viitor înspre trecut

Sunt condamnat să trec prin zări absente
ca un cocor ucis de zborul înapoi,
chiar dacă dezertările-s acum mai lente,
orchestra toamnei plânge între noi

E-o simfonie a oamenilor triști
cuprinși de resemnarea frunzelor plecând,
înfășurat în brume, te miri că mai exiști,
că n-ai plecat din viață mai curând

Vine toamna, iubito, nu mai avem scăpare,
se scurg dureri înăbușite-n stampă,
de atâta recidivă și însingurare
doar sufletul mai pâlpâie în lampă


20 septembrie 2018