Strigă-mă când tăcerea mă strivește,
sunt omul de zăpadă care te cerșește,
în colțul meu uitat de cer
când tu nu ești, se face ger
Tristeți nemotivate adesea mă răpesc,
asta nu înseamnă că nu te iubesc,
un pictor de albastru și subțire
a tot trasat în mine desfrunzire
Dar tu, dacă ai coborât din stele,
să fii ecoul nesfârșirii mele,
fă o minune când se face seară
și-mbrățișează-mă să-mi fie vară...
28 martie 1990/25 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu