NE TOT MINȚIM...

Ne tot mințim că suntem oameni mari,
că Europa ne tot strânge-n brațe,
că înșirăm tot Cosmosul pe ațe,
că nu ne spune nimeni: boschetari!

Am dat acestei lumi valori supreme,
pe care noi nu prea le prețuim,
nici n-a fost vorba c-o să le iubim,
abjecți cultivatori de teoreme

Ei, din români, au devenit francezi
sau ce-a voit Apusul să-i fixeze,
noi încă locuim în paranteze,
cultivatori de îngeri siamezi

Ne traversăm destinul pe o punte
ce duce către minus infinit,
în rest, rămâne cum s-a stabilit,
ne smulg străinii stelele din frunte

Și ne condamnă la salarii mici,
o formă de sclavie post-modernă,
ne plânge steagul țării-n bernă,
de câte ori ne-njugă licurici

E ordinea de zi o listă a rușinii
pe care-o programează infractorii,
la baza națiunii scurmă trădătorii,
pumnalu-n coaste ni-l înfig vecinii

Morala e o glumă de bazar,
părinții sunt motive de răscoală,
cu toții suferim de-o cruntă boală,
otrava dă pe-afară din pahar

Nu ne mai suntem frați de suferință,
nu ne mai suntem grijă și-adăpost,
am și uitat dacă avem vreun rost
pătrunși de cea mai neagră necredință

E trist acest peisaj al vieții sumbre
această sindrofie de zlătari,
ne tot mințim că suntem planetari,
da-n timpul nostru locuiesc doar umbre...

9 ianuarie 2020