STRAIELE IUBIRII

Înserarea mă surprinde sărutându-mă în taină,
Doar lumina lunii-n ceruri e pe umerii mei haină.
Farmecul ce se înalță de la sânul maicii verzi
Îmi învăluie secunda: Doamne, sufletul mi-l pierzi!

Arde roua neîncepută sub săruturi pătimașe,
Plânge doar regina nopții, lacrimile-i sunt cravașe,
Nefirescul ne-mpresoară, sună cornul dureros,
Parcă a înnebunit lumina, ceru-i așa de frumos!

Strălucește steaua noastră înflorind misterul firii,
Pare noaptea înmiresmată o metaforă a iubirii
Și mi-e dor așa de tine, chiar dacă în brațe-mi stai,
Noi, perechea ideală, care-a evadat din Rai

Cântecul ce-l poartă vântul către sufletele noastre,
E un dor adus  prin noapte de pe mările albastre.
Înflorește lin lumina, este noaptea răzvrătirii,
Se strecoară roua-n pleoape țesând straiele iubirii...

2 noiembrie 1990