Tu nu știai să zbori, iubito,
aripile-ți crescuseră pe dinlăuntru,
într-o zi mi-ai împrumutat cheia
și-n suflet am putut să intru
Pe atunci erai așa de frumoasă
că provocai instantaneu furtuni!
așa s-au înecat corăbiile
cu care navigam spre alte lumi
Și mi se pare că iubeai un pic,
sau poate mă-nșelam eclectic,
oricum, m-ai ars pe rugul tău
înainte de-a redeveni eretic
Te-am mai strigat în somn îndurerat,
nu mi-ai răspuns preocupată
să-nsângerezi și alte inimi
cu ochii tăi neîmblânziți de fată
Nu ți-a păsat ce se întâmplă
de-am amuțit instantaneu pe veci,
ai trecut peste inima mea mai departe,
în fusta aceea, pe-aceleași poteci...
13 august 1991/31 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu