Nu mai lovesc că nu mai am putere,
am să reiau pedeapsa de ocnaș,
cu ochii-n lacrimi îndurare cere,
da-i condamnat la moarte de borfaș
O să-l ucid și n-o să-l plângă nimeni,
s-or întrista cumva îndrăgostiții
ce se-ascundeau când, nefirești de tineri,
îi căutau prin flori de câmp părinții
L-am lovit și-a căzut în zăpadă,
ochii privesc cerul năuci,
nu mai știu dacă vor să mai vadă
plopi inocenți transformându-se-n cruci
M-așez ca un demon pe trunchi,
celebrez bezmetic norocul,
frigu-mi pătrunde-n rărunchi,
mi-s ochii în lacrimi, dar o să facem focul...
30 ianuarie 1991/22 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu