Cine-i demonul care-mi sapă la rădăcină?
N-am să strig ca Goethe: mai multă lumină!
M-apasă trecutul pe creștet cu palmele răsfirate,
copacii își dezgolesc trupurile până la jumătate
Bântuie anii transparenți pe la porțile mele închise,
inocenții redefinesc lumina-n paraclise
Norii acoperă frunza cu umbra lor cenușie,
sufletul îmbrățișează pământul, lumină să-i fie
N-am mai privit în urmă, vinovat fără vină,
nu am strigat, dar mi-am dorit mai multă lumină...
29 aprilie 1991/25 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu