ÎNTREBĂRI

De ce tot pui atâtea întrebări?
eu sunt o apă care curge-n vale,
te duc cu mine-n depărtări
rupând cămășile de zale

Cum poți să spui că nu-i adevărat?
sunt omul de zăpadă ireal,
strivit de marele păcat
de-a fi văzut o rochie de bal

în care te-ai ascuns să nu surprind
bătaia inimii zvâcnind în tâmple,
prin suflet mâna ți-o întind
privirea de lumină ți se umple

Și nu mai pune atâtea întrebări,
întoarce-te cu ochii spre fereastră,
acolo bat c-o floare uneori,
e-aceeași floare de cicoare albastră

pe care am să ți-o întind cândva,
când renunța-vei la mândrie,
și-ai să-nțelegi că-n lume, draga mea,
ai apărut să-mi fii nădejde mie...

4 februarie 1991/23 ianuarie 2020