Pierdutele iubiri

În fiecare zi se scutură o floare,
prin suflet trece ca un glonț razant,
ce parte a murit în celălalt?
pe unde-i cerul sărutat de mare?

Dar ea pe unde e, de ce nu vine 
precum un vânt de seară absolută, 
să-mi toarne iar paharul de cucută,
să plângă toate stelele în mine 

O fi plecată, poate, după pâine
sau leagănă amurgul să nu-l doară
când îngerul pe scări de fum coboară
să plimbe-n lesă luna ca pe-un câine

Se cerne toată iarna în priviri,
mă strâng la piept să nu recad din vis,
se-aude-n gânduri îngerul proscris:
pe unde-or fi pierdutele iubiri?

Poate împrăștie bucăți din mine,
atât de multe-am dăruit,
de mână ne îndreptam spre infinit;
o, trenu-acela s-a topit pe șine!...

20 ianuarie 2020