De atâtea existențe fără șir,
pierdut prin emisfera boreală,
solar și solitar, murdar safir
preumblu poezia ca pe-o boală
Nebun de dor și frământat de patimi,
un glonț prin înserărle senine,
râzând de popii ce își cântă psalmii
mai sper în van să mă întorc la tine
Vânat de îngeri și strigoi,
trăind în ipoteza răsturnată,
mă-ntorc în vis ca din război,
oglinda mă privește disperată
Și-n cioburi de lumină mă prefac,
curgând din mine printre serpentine,
și cânt, și plâng, și râd, și tac,
sperând să nu-mi mai fie dor de tine...
29 aprilie 1991/25 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu