În trenul de noapte, sărit de pe șine,
sufletul se târa să ajungă la tine
Tu te-ascundeai în foșnitoare rochii,
atât de scurte că mă dureau ochii
La lumina inimii ți-am scris acele scrisori
pe care ți le dăruiam în zori,
să le citești când ți se face dor
și-n tine însăți vrei să te cobori
Pe un drum de țară, plin de gropi adânci,
ca un Magellan cățărat pe stânci,
te-am chemat să-mi fii enigmatic înger
și de-atunci, iubito, ca o piatră sânger...
28 iulie 1991/31 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu